Nunţiul Apostolic în România, Monseniorul Miguel Maury Buendia, a declarat că Papa Francisc îşi doreşte să vină în vizită în ţara noastră. Preşedintele Klaus Iohannis i-a adresat invitaţia anul trecut şi, dacă se va concretiza, ar fi a doua vizită a unui Suveran Pontif în România, după călătoria istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea.
„În urmă cu mai puţin de o lună am vorbit cu Papa, ştiind că a fost invitat, l-am întrebat despre o posibilă vizită aici. Mi-a spus: Aş vrea să vin. Sper ca lucrurile să decurgă bine, iar vizita mea să ajute la unitatea tuturor românilor. De aceea sper că aceasta vizită va fi posibilă. Eu, ca ambasador al Papei, voi face tot posibilul şi voi lucra cu autorităţile, cu Biserica Ortodoxă, cu Biserica Catolică, pentru ca aceasta vizită să aibă loc”, a declarat Nunţiul Apostolic pentru digi24.ro.